luni, 1 decembrie 2008

Cum ii afecteaza pe copii violenta ?


Efectele violentei sunt profunde, si ele sunt atat imediate, cat si de durata. Intrucat se cunosc foarte bine consecintele asupra sanatatii fizice, acestea fiind pe larg explicate in mai toate articolele despre violenta, voi insista asupra efectelor asupra sanatatii mentale, intrucat acestea sunt frecvent puse –asa cum am mai spus- pe un plan secundar.
Violenta, in spectrul larg al formelor sub care se regaseste, genereaza stari psihologice negative cum ar fi: depresia, frica, anxietatea, respect de sine scazut, tulburari de nutritie si somn, sentiment de rusine si culpabilitate, fobii, accese de panica, s.a. Consecintele violentei pot persista timp indelungat dupa consumarea actului de violenta propriu-zis, iar repercursiunile in timp al diferitelor si multiplelor episoade de violenta sunt cumulative. Cu cat violenta este mai grava, cu atat impactul asupra sanatatii fizice sau psihologice sunt mai profunde. Copiii care cresc in familii violente dezvolta comportamente si o conditie fizica ce-i face usor de recunoscut. Ei prezinta -de regula-unele din aspectele enumerate mai jos:

Probleme fizice, boli inexplicabile, expusi la accidente in casa si in afara casei, dezvoltare fizica mai lenta;
Probleme emotionale si mentale: anxietate marita, sentiment de culpabilitate, frica de abandon, izolare, manie, frica de raniri si moarte;
Probleme psihologice: neincredere in sine, depresie, comparare cu viata mai fericita a colegilor;
Probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalti, probleme cu somnul, enurezie, batai, fuga de acasa, sarcini la varste mici, relatii pentru a scapa de acasa, mutilare, consum de droguri si alcool, comportament defensiv cu minciuna;
Probleme de interactivitate sociala si in a-si face prieteni;
Probleme scolare - neincredere, eliminare, schimbari bruste in performantele scolare, lipsa de
concentrare, lipsa de maniere sociale;
Identificare cu eroi negativi.


Un lucru mai putin luat in considerare pana acum este faptul ca in randul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid si ca pe primul loc in randul cauzelor se afla climatul familial deteriorat si slaba comunicare in cadrul familiei. Orice forma de violenta asupra copilului poate conduce la inducerea unei stari de teama, anxietate, furie, fobii, a sentimentului de vinovatie, jena, senzatie de insecuritate. Acestea pot conduce la:
depresii,
scaderea stimei de sine,
amintiri obsesive,
neincredere in propria persoana,
anxietate conjuncturala (determinata de persoane, situatii, evenimente ce au caracterizat situatia de abuz),
disfunctii sexuale (hipersexualitate sau respingerea actului sexual, pedofilie, homosexualitate).

Violenta are si o serie de efecte sociale deosebit de importante:
impulsivitatea, dificultatile adaptative de comunicare si relationare, de respectare a normelor sociale;
comportamente antisociale, comportamentul adictiv (consum exagerat de alcool, droguri);
aderarea la grupuri delinctogene si implicarea in acte criminogene;
neincrederea in ceilalti, tulburarile de integrare profesionala;
dificultatile in construirea unui cuplu stabil si a unei familii s.a.
Toate acestea il transforma pe individ intr-un parinte violent care, la randul lui, se va purta violent cu proprii lui copii si cu ceilalti din viata lui.


Expunerea la violenta poate avea efecte semnificative asupra copiilor pe parcursul dezvoltarii lor si influenteaza modul in care acestia isi vor forma relatiile cu cei din jur atat in copilarie , cat si in adolescenta, la unii chiar si in tinerete.

Violenta fizica si cea psihologica

Propun sa facem cat mai des un exercitiu de constiinta si de atitudine, caci primul pas pentru a inlatura sau ameliora un comportament violent este sa recunoastem cand gresim. De regula, noi nu acceptam faptul ca suntem violenti, nu recunoastem cand suntem agresivi cu cei din jur...si nu ma refer aici la agresivitatea fizica, ci la cea psihologica, in care sunt incluse comportamente pe care- de regula- le trecem cu vederea:
**refuzul de a comunica;
**refuzul de a primi sau oferi ajutor;
**tonul ridicat al vocii ( atunci cand nu este cazul, intrucat in unele situatii este necesar si eficient, insa trebuie evaluat cu atentie cand este folosit);
**indiferenta si ignoranta fata de cei din jur;
**refuzul de a da raspuns solicitarilor s.a.

Toate acestea sunt forme subtile de agresivitate, dar cu efect foarte puternic asupra psihicului omului , favorizand comportamentele violente. Intrucat tipurile de violenta sunt minimalizate pana la extrem, violenta identificandu-se aproape cu agresivitatea fizica, voi insista asupra violentei psihologice, mai putin cunoscuta, tot mai putin mediatizata si pusa pe nedrept pe un loc secundar.

a) Violenta fizica - insumeaza toate actele fizice care se fac cu intentia de a rani sau de a face rau unei persoane. Acest tip de violenta nu consta numai in atingeri sau contacte fizice dureroase orientate catre o victima, ci si la intimidarea fizica, despre care foarte putini amintesc in articolele despre violenta.

b) Violenta psihologica - vizeaza emotiile unei persoane, in special ranile emotionale ce nu sunt vindecate, si anume: excluderea, respingerea, izolarea, criticarea, amenintarile, coruperea, umilirea, ironia, ignorarea, gelozia.

Exista diferite situatii care pot fi asociate cu tipurile de abuz. in conflictele maritale agresiunea care se doreste directionata spre unul din soti poate fi adesea canalizata spre copil. in situatiile in care copilul respins , devine tulburent, el ajunge „sa-i innebuneasca pe parinti”. Copilul pare sa functioneze in familie ca un fel de „tap ispasitor”. Parintii, si adesea fratii si surorile, isi descarca frustrarile si agresivitatea pe copil. Toate acestea sunt probabil mult mai pronuntate in cazul somajului extins sau al altor dificultati. O situatie mult mai complicata pare sa apara atunci cand copilul reprezinta o proiectie negativa pentru parinti. Unii dintre acesti copii sunt rejetati in mod extrem inca de la inceput, totul petrecandu-se cu repetate abuzuri fizice sau psihologice. Chiar daca spaima trece, vanataile dispar si oasele se sudeaza, copilul traieste mai departe in incertitudinea si anxietatea unui nou abuz. Neincrederea, atmosfera emotionala din familie si atitudinile parintilor sunt inca prezente, iar toate acestea il duc pe copilul abuzat intr-o stare confuza. Copilul invata sa se perceapa ca un „copil rau” care nu merita dragoste si ingrijire. Se asteapta sa fie respins. Pentru a nu risca o noua respingere, va incerca sa se apere, folosindu-si toate eforturile pentru a evita starnirea furiei celor mari. Copilul traieste zilnic in aceasta stare groteasca, la nivele diferite de constientizare. De la o zi la alta, copilul se obisnuieste cu faptul ca adultul il abuzeaza si il neglijeaza. In aceasta situatie foarte dificila copilul dezvolta strategii de supravietuire, devenind el insusi violent.

In cadrul violentei psihologice includem si violenta limbajului verbal sau nonverbal:

limbajul verbal se foloseste pentru a controla o persoana sau pentru a controla emotiile ei. Violenta verbala se poate prezenta sub diverse forme: tipete, insulte, ridiculizarea aspectului fizic, denigrare, poreclirea;

limbajul nonverbal - expresia faciala a vorbitorului, gesticulatia mainilor transmit mesaje care, in cazul abuzurilor nonverbale, difera radical de cele transmise in conversatiile obisnuite. Agresivitatea umana poate de asemenea actiona indirect, atunci cand adversarul este vorbit de rau sau i se intinde o cursa. Agresivitatea se poate manifesta si prin refuzul contactului social, ajutorului sau discutiei de pilda.

Despre Violenta

Ce este violenta? Prin violenta trebuie sa intelegem orice actiune care provoaca suferinta, nu numai fizica, dar si psihica (emotionala, verbala, comportamentala).

De ce apare violenta? Violenta este un fenomen social complex, ea nefiind determinata de o singura cauza, violenta este efectul combinatiei unice intre mai multi factori. Desi cauzele violentei sunt diversificate, studiile si cercetarile intreprinse pe aceasta tema releva ca violenta este alimentata si de de perpetuarea unor structuri economice, politice si sociale deficitare care sunt incapabile sa atenueze, in anumite momente dificultatile economice, inflatia, saracia si somajul, inegalitatile si inechitatile intre indivizi si grupuri sociale.
Unii psihologi considera ca agresivitatea nu este innascuta, ci este provocata de frustrarea unor tendinte vitale, canalizate spre atingerea unor scopuri justificate de anumite dorinte, trebuinte si motivatii specific umane. Frustrarea sau impiedicarea, amanarea peste anumite limite a satisfacerii acestora produce dezechilibrul afectiv si energiile sunt redirectionate si amplificate pentru a indeparta sau distruge obstacolul, bariera care perturba satisfacerea nevoilor sau atingerea scopurilor legitime (spre exemplu, atunci cand nu sunt satisfacute unele trebuinte de baza, cum ar fi trebuintele de hrana, imbracaminte, securitate in fata unor pericole, adapost, trebuinte sexuale etc., individul devine agresiv, culminand cu acte de violenta; la fel se intampla si in cazul in care o persoana doreste sa avanseze intr-o ierarhie profesionala sau cand ravneste foarte mult un statut social mai ridicat). Deci, agresivitatea poate fi inteleasa ca o frustrare redirectionata prin invatare sau impotrivire "dobandita" in urma nesatisfacerii nevoilor individuale. Copiii mici au ca reactii de raspuns la frustrare, nu reactii agresive sau violente, ci comportamente regresive (refuzul, izolarea etc.) si de compensare (enurezisul, mutismul electiv etc.), realitate ce confirma teza ca agresivitatea nu e innascuta. O alta constatare a specialistilor este ca unii copii devin agresivi, ca “rezultat” al educatiei sau socializarii in familie, mai ales daca parintii sunt dominatori, tiranici sau incapabili sa-si controleze si sa-si indrume copiii (“parintii demisionari”). Acestia din urma frustreaza copiii din neglijenta si in aceeasi masura le creeaza acestora comportamente recalcitrante prin lipsa supravegherii minorilor de a se conforma normelor scolare, morale si sociale. Concluzia care se impune este ca nu copiii sunt vinovati de eventualele iesiri agresive, ci adultii care sunt agresivi si ii invata comportamentul lor sau le induc anumite frustrari, in timp ce experientele din mediul lor de viata ii invata sa raspunda agresiv. La violenta, agresivitate si ostilitate copilul nu poate raspunde direct parintelui agresor, ci indirect prin atitudini si acte agresive orientate initial catre altii mai slabi si ulterior catre toti cei care reprezinta modelul autoritatii scolare, al ordinii publice etc. (de mentionat faptul ca tatal, pentru un copil, este primul model de autoritate). Astfel, drama cercului vicios al agresivitatii se perpetueaza, legand generatie de generatie prin diferite traume, mentinand o subcultura a asa-numitului “drept al pumnului”. Nu putem spune ca ceva anume il determina pe un individ sa fie violent, intrucat violenta reprezinta un fenomen social complex care este efectul interactiunii a mai multi factori:
a) EREDITATEA si structura neuro-psihica ( includem aici...debilitatea mintala, hiperemotivitatea , autismul , tendintele agresive);
b) MEDIUL (anturajul, grupul de prieteni…dar tot aici intra si mass-media care este invadata tot mai mult de scene violente ). Modelele oferite de mass-media, prin excesiva prezentare a faptelor , direct sau indirect, incita la violenta. De asemenea, unii producatori de emisiuni se orienteaza spre violenta pentru a castiga lupta cu ratingul ...pedaleaza pe instinctele primare ale publicului. Este cel mai facil mod de a trezi atentia cuiva...sperie telespectatorii pentru a-i tine lipiti de televizor. Dar la faptul ca lasa urme vizibile imediate sau de perspectiva in psihicul copiilor nu se gandesc?...am uitat!...sunt acele avertizari de tipul “cu acordul parintilor”...dar eu va intreb sincer...cati parinti interzic aceste emisiuni copiilor?...sau...cati parinti schimba postul de televiziune cand un copil urmareste un material neadecvat varstei lui?...sau, si mai grav...considera parintii aceste emisiuni distructive pentru dezvoltarea personalitatii copiilor? Sa nu neglijam jocurile pe calculator, care influenteaza atat gandirea, cat si comportamentul copiilor, dar si al tinerilor si adultilor…motiv pentru care parintii trebuie sa supravegheze jocurile copiilor, sa urmareasca cu atentie ce continut au acestea si, sa-i explice copilului- cand este cazul- ca aceste jocuri sunt nocive si ca are libertatea de a alege ce joc vrea el, dar din alta categorie, din care poate sa invete multe lucruri bune...parintii sunt datori sa centreze educatia copiilor pe diferentierea clara a conceptelor de bine si rau folosind exemple concrete. Personal consider ca ar trebui sa se stabileasca pedepse penale pentru vanzarea, inchirierea sau difuzarea jocurilor violente minorilor...si, de asemenea sa se restabileasca permisivitatea continutului desenelor animate, intrucat foarte multe lasa de dorit prin imagini, dar mai ales prin cuvintele folosite de personaje, toate acestea influentand puternic psihicul copiilor si favorizand aparitia actelor violente. E greu sa suportam agresivitatea, dar facem eforturi prea mici pentru a o inlatura sau pentru a o ameliora...nu neaparat noi ca persoane, desi fiecare avem o contributie aparte la aceasta ca individualitate agresiva...ci ca societate!
c) EDUCATIA (ne referim aici atat la influenta scolii asupra dezvoltarii personalitatii copilului, dar si la educatia din familie…si specificam aici ca atat o educatie care-l rasfata prea mult pe copil, dar si una care e prea exigenta, deci tipurile “extreme” de educatie…il pot determina pe copil la un moment dat sa fie violent…ca urmare a acumularii de frustari din copilarie). Daca ne raportam la violenta din institutiile de invatamant, stim cu totii ca rata violentei scolare este direct proportionala cu indicele de esec scolar, intrucat sentimentul de esec interiorizat antreneaza sechele psihologice profunde si durabile ce se exprima adesea prin comportamente violente. Principalele cauze ale agresivitatii copiilor in scoala sunt:
modelele comportamentale agresive invatate in familie;
adoptarea unor modele de comportament promovate intre elevi, care valorizeaza impunerea in fata celorlalti;
atragerea atentiei prin atitudini sfidatoare;
etalarea prestigiului prin forta;
impresionarea colegilor prin atitudini zgomotoase pana la agresivitate.
tendinta adolescentilor de a se conforma unor modele comportamentale la moda, din dorinta de a fi valorizati de cei din jur, de a atrage atentia.
d) CONSTRUCTIA EU-LUI...ceea ce inseamna modul in care fiecare individ se ajuta pe sine insusi, se construieste activ pentru a se adapta optim la exigentele societatii. Ceea ce ingrijoreaza astazi, este tocmai faptul ca violenta, este din ce in ce mai mult prezenta in viata cotidiana.